Dezamãgit

    Îmi aud respirația ce e prinsă într-un dans rapid și alert, ascult cu atenție melodia din căști, sau poate nu. De fapt privesc un album de poze, plin cu amintiri, cu portrete imortalizate ale unor persoane ce par să nu mai fie acum aici. Muzica se aude pe fundalul amintirii ce îmi apare în fața ochilor, închid ochii usor și zâmbesc parcă cu durere, un zâmbet forțat ce  e pictat aiurea in acest tablou trist. 

     Creștem și asta e cel mai greu , suntem trãdați, supărați, lalăsați baltă,  chiar dezamăgiți; da, da asta e, dezamăgiți pentru că noi creștem și totul se schimbă. Unde sunt oamenii când avem  nevoie de ei , ce putem face să renunțăm sau să mergem mai departe? Tu ce zici, oare luna renunță să mai strălucească atunci când stelele refuză să o facă? Eu cred că nu , dar  ce cred eu nu prea contează, însă știu că ei nu îi pasă și iși vede de drumul ei, poate asta ar trebui să facem și noi.  

    Mereu vor fi lucruri ce te vor dezamăgii în viață , dar tu mergi mai departe, iar când simți că te doare privește cerul… Poate că și noi dezamăgim pe alții la fel cum suntem noi dezamăgiți , ăsta e ciclul vieții. Luna e una, fii și tu cel care își acceptă întuericul și iși arată strălucirea!!